VAMAIA

“Ai văzut vreo chitară în vamă?”

”Nu!”

”Ai văzut vreun foc de tabără si tineri strânși în jurul lui?”

”Nu ...”

”Pentru mine vama este echivalentă cu un singur cuvânt...”

”Care este acela?”

”SPIRIT”

Născută și crescută la malul mării, am avut întotdeauna în suflet spiritul rebel si euforic care iubește apusul și răsăritul de după valuri, care adoră să privească infinitul apei și atingerea nisipului si care nu concepe să nu își petreaca măcar o noapte pe an cu prietenii pe malul mării, stând și povestind, râzând și bucurându-se că destinul i-a oferit șansa de a se bucura de o parte din natura asta excepțională.

Plâng ... pentru că în ciuda zâmbetelor neșterse de pe fața mea, sunt un om sensibil căruia i se pune un nod în stomac și o lacrimă în ochi când simte că deși nu îi cunoaște pe oamenii din jurul ei, marea îi oferă sentimentul de apartenență și de prietenie.

Stațiunea unde am crescut este Mamaia. Nu, nu sunt arogantă și nici nu mă laud cu asta. Îi mulțumesc Cerului că am putut să alerg spre mare înainte să încep să alerg după autobuz, spre exemplu. Imi aduc aminte de Satul de Vacanță cu Balerina în care îmi era frică să ma dau, chiar dacă acum îmi pare cel mai banal carusel. La Cuptorul cu Plăcinte mirosea mereu a hamsii proaspete si sucurile colorate din dozatoarele cu gheață îmi furau mereu ochii.

Cui nu îi plac mașinuțele bușitoare? Sau cum vreți voi să le spuneți ... cui nu îi plac vata pe băț sau porumbul fiert? Dar mai ales ... cui nu îi place marea?

Când anii au mai trecut, am descoperit Vama-Veche ... un loc cu care nu eram obișnuită, chiar dacă, în esență marea și nisipul erau aceleași. M-am îndrăgostit de SPIRITUL Vămii ... de sunetul muzicii care te ademenea, de chitara care te hipnotiza, de tinerii care se distrau, de sălbăticia locului, dar și de sentimentul de evadare într-un loc din care nu mi-as mai fi dorit sa plec.

Oricine își permitea să meargă în Vamă și să petreaca zile bune fără să își facă probleme că rămâne fără bani.

De câțiva ani, Vama a început să fie mega mediatizată, ceea ce nu este tocmai un lucru rău, dar întreprinzătorii și-au dat seama rapid că acel loc are potențial. Acum, în Vamă răsună muzică de Loft ... nu este neapărat nasoală, dar impresia mea este că nu se încadrează în peisajul de Vamă autentică. Dar este strict părerea mea ... poate că este mult mai important să comercializezi o zonă decât să o păstrezi sălbatică ...  Totuși, m-am bucurat să văd oameni care se distrează, care uită de probleme și griji și se destind în istoria vechii Vămi. M-am bucurat să văd oameni prietenoși, oameni care încep petrecerea de cu seară, o încheie în zori și o păstrează în suflet până data viitoare.

Una peste alta, Vamaia nu este atât de rea, dar melancolia vremurilor trecute nu mă lasă să mă bucur pe deplin.

Aș vrea să vă povestesc de cântece de chitară, de cheta pe care am făcut-o pentru o sticlă de bere, de distracția necondiționată de priviri, de judecăți, dar nu pot ... pentru că nu s-au întâmplat.

În schimb, m-am bucurat de prietenii din jur, de mare, de soare, de mâncare .... pentru că, da , am mâncat așa cum se mănâncă în vamă: bun! ”La Rogojini” mi-a depășit așteptările.

Așa că ... dragii mei ... mergeți în Vamă și bucurați-vă de moment și distrați-vă cum o făceați odinioară. Vama înseamnă SPIRIT ... nu hoteluri, nu comerț, nu șezlong, nu fițe.

SPIRIT!