Voluntariatul nu înseamnă să faci neapărat parte dintr-o asociație ca să ai garanția că faci ceea ce trebuie pentru oamenii mai puțin norocoși!
Povestea mea legată de voluntariat a început încă de când mă aflam la o vârstă fragedă. Părinții mi-au insuflat mereu faptul că orice lucru care poate mie îmi este nefolositor pentru altul reprezintă un dar neprețuit. Am donat jucării, haine, cărți de povești, culori, accesorii, nu pentru că aveam vreo datorie ci pentru că mi se părea firesc ca și alții să se bucure de ele.
Următoarea etapă a experienței mele cu voluntariatul s-a concretizat în liceu. Am auzit de o asociație,”EcoChampions” care, prin diverse activități, strânge fonduri pentru copii bolnavi, dar nu numai. Misiunea lor de bază erau campaniile de conștientizare în ceea ce privește distrugerea voluntară sau nu, a spațiilor verzi, a parcurilor, a pădurilor, a tot ce înseamnă verde.
Deși sunt o persoană emotivă am decis să urc la bordul asociației. Cazul pentru care luptam purta numele lui Alex, un băiat de aceeași vârstă cu mine care fusese țintit de o boală necruțătoare. Familia nu își permitea tratamente în străinătate de care Alex era atât de dependent. Nu o să uit niciodată acea seară de Crăciun în care peste 30 de volunari au gătit dulciuri: Negrese, chec, brăduți însiropați, fursecuri, tort, brioșe și multe alte bunătăți își așteptau pofticioșii pe o masă din mijlocul unui mall din Constanța. Cutia din mijlocul mesei pe care scria ”Pentru Alex” în mai puțin de două ore a strâns o sumă considerabilă la care nu ne așteptam.
Alt lucru pe care nu o să-l uit din acea seară este o familie, soț și soție, care nu au mâncat nimic dar au fost atât de impresionați încat au lăsat fiecare o sumă importantă în cutie. În cele două ore nu am fost doar 30 de voluntari, am fost 100, datorită tuturor sufletelor care s-au gândit la Alex.
Acum sunt voluntară a Taxiului cu Bomboane, o asociație înființată de un om minunat, Roman Ion Cristian. Despre el și despre #parteneriînfaptebune o să povestesc într-un articol separat. De aproape un an, ziua de joi înseamnă Marie Curie, înseamnă zâmbete de copii, înseamnă lacrimi de fericire, baloane colorate, jucării, costume care mai de care mai amuzante și prietenii extraordinare.
Dragii mei, voluntariatul este un stil de viață, este un sentiment, o misiune. Prea puțin contează dacă ai sau nu un document care să certifice negru pe alb că tu ești voluntar. Însuși faptul că oferi o pâine unui amărât te face parte din acest stil de viață.
Dacă ești voluntar fă TOT ce poți nu CÂT crezi tu că poți!
Povestea mea legată de voluntariat a început încă de când mă aflam la o vârstă fragedă. Părinții mi-au insuflat mereu faptul că orice lucru care poate mie îmi este nefolositor pentru altul reprezintă un dar neprețuit. Am donat jucării, haine, cărți de povești, culori, accesorii, nu pentru că aveam vreo datorie ci pentru că mi se părea firesc ca și alții să se bucure de ele.
Următoarea etapă a experienței mele cu voluntariatul s-a concretizat în liceu. Am auzit de o asociație,”EcoChampions” care, prin diverse activități, strânge fonduri pentru copii bolnavi, dar nu numai. Misiunea lor de bază erau campaniile de conștientizare în ceea ce privește distrugerea voluntară sau nu, a spațiilor verzi, a parcurilor, a pădurilor, a tot ce înseamnă verde.
Deși sunt o persoană emotivă am decis să urc la bordul asociației. Cazul pentru care luptam purta numele lui Alex, un băiat de aceeași vârstă cu mine care fusese țintit de o boală necruțătoare. Familia nu își permitea tratamente în străinătate de care Alex era atât de dependent. Nu o să uit niciodată acea seară de Crăciun în care peste 30 de volunari au gătit dulciuri: Negrese, chec, brăduți însiropați, fursecuri, tort, brioșe și multe alte bunătăți își așteptau pofticioșii pe o masă din mijlocul unui mall din Constanța. Cutia din mijlocul mesei pe care scria ”Pentru Alex” în mai puțin de două ore a strâns o sumă considerabilă la care nu ne așteptam.
Alt lucru pe care nu o să-l uit din acea seară este o familie, soț și soție, care nu au mâncat nimic dar au fost atât de impresionați încat au lăsat fiecare o sumă importantă în cutie. În cele două ore nu am fost doar 30 de voluntari, am fost 100, datorită tuturor sufletelor care s-au gândit la Alex.
Acum sunt voluntară a Taxiului cu Bomboane, o asociație înființată de un om minunat, Roman Ion Cristian. Despre el și despre #parteneriînfaptebune o să povestesc într-un articol separat. De aproape un an, ziua de joi înseamnă Marie Curie, înseamnă zâmbete de copii, înseamnă lacrimi de fericire, baloane colorate, jucării, costume care mai de care mai amuzante și prietenii extraordinare.
Dragii mei, voluntariatul este un stil de viață, este un sentiment, o misiune. Prea puțin contează dacă ai sau nu un document care să certifice negru pe alb că tu ești voluntar. Însuși faptul că oferi o pâine unui amărât te face parte din acest stil de viață.
Dacă ești voluntar fă TOT ce poți nu CÂT crezi tu că poți!
Comentarii
Trimiteți un comentariu