Cândva munții adăposteau locuințele oamenilor. Apoi peșterile din munți au devenit loc de rugăciune și de refugiu. Într-un fel sau altul, muntele a fost întotdeauna un loc unde s-a căutat liniștea.
Azi, muntele este motiv. Motiv de a face fotografii pe care să le distribuim pe rețelele sociale.
Câți dintre noi mergem la munte doar ca să îl privim, să ne liniștim și să-i mulțumim că este și va fi aici, la noi acasă?
Pentru mine, muntele înseamnă LINIȘTE. Pentru tine?
M-am născut și am crescut până la vârsta de 20 de ani la malul mării. Știu, sunt o norocoasă din punctul ăsta de vedere. Nu mi-am făcut niciodată rezervare la vreun hotel pentru sezonul estival, nu mi-am făcut griji că poate se strică vremea și eu nu apuc să fac o plajă toată vara,și cu siguranță nu am tânjit niciodată să văd marea. Sunt recunoscătoare destinului că din buletinul meu curg nisip și apă sărată.
Cu toate astea, mereu am fost genul de persoană care își dorește altceva decât ceea ce are, marea mea dragoste rămâne muntele.
Încă de când aveam doar câteva luni de viață, mi-am petrecut vacanțele de vară în inima munților, într-o comună din județul Cluj. Bunicii și părinții mei m-au făcut să iubesc frumosul din lumea asta. Frumos care se traduce prin: munți, verdeață, păduri, ape curgătoare, peisaje pitorești. Pe scurt, natura.
Muntele mă liniștește indiferent de anotimp. Chiar dacă am mâinile și nasul înghețate sau, din potrivă, soarele puternic mă doboară, muntele mă încarcă și in aceiași măsură îmi potolește setea de frumusețile lumii.
De pe Valea Oltului încep să se înalțe elegant crestele masive. Nu îmi pot lua ochii de la priveliști. Casele sunt păzite de străjeri puternici de ... când lumea și pământul.
Cât de privilegiați sunt locuitorii care au vecini munții!
Las aici câteva fotografii:
Comentarii
Trimiteți un comentariu