Mi-am propus acum ceva timp că nu îmi voi petrece vacanțele în țări străine până când nu voi epuiza toate locurile -de văzut- din România. Ultimile vacanțe s-au scurs în zone cu încărcătură istorică. Cetatea Făgărașului e cea din urmă destinație bifată.
Nu am avut în plan ieșirea asta însă, pe ultima sută de metri, m-am gândit că nu vreau să îmi petrec mini-vacanța în vârful patului cu o pungă de chipsuri lângă mine.
La ora 7:00 aproape că nu era nimeni pe străzile Bucureștiului. Am mers ață până pe valea Prahovei acolo unde am avut timp berechet să îmi adun gândurile, să ascult un album de la cap la coadă, să fac poze și să găsesc răspuns la întrebările: “cine suntem?”, “de unde venim?” și “încotro mergem?” că la cetatea Făgărașului s-ar putea să se închidă până ajungem noi.Slavă Domnului că am ajuns cu o oră înainte de închidere. Am plătit cei 7 lei la intrare (noroc că sunt studentă. Altfel, plăteam dublu plus încă un leu) și am pătruns în poveste. Și cum o poveste nu e roz de la bun început .... Din cinci încăperi trei erau închise. Muzeu sărăcăcios, pasaje care duceau spre nicăieri și decor mult prea modern.
Camera Tronului mi-a atras atenția. Două armuri păzeau tronul mult prea fotografiat. Totuși, parcă nu poți să pleci dacă nu faci o poză cu el.
Preț de câteva secunde mi-am imaginat că sunt în mijlocul filmărilor Game of Thrones. Dragonii mai lipseau și eram Mama Dragonilor cap-tăiat.
In fine, m-am dezmeticit repede și la fel de repede s-a încheiat și turul cetății.. Am mai rămas totuși puțin în curtea din centrul cetății. O poartă neagră, înaltă și destul de ascunsă mi-a atras atenția. In spatele ei se deschidea o altă lumea. Lumea pe care o căutam, de fapt, la cetate.
Ruine, trăsuri care cândva au plimbat iubiri, turnuri unde au trăit domnițe și priveliști memorabile. Asta mi-as fi dorit să văd de la bun început la cetate. Sau măcar un indicator să mă anunțe că acolo e trecutul istoric exact așa cum a rămas de-a lungul timpului.
Mergeți și faceți și voi cunoștința cu o parte din istoria noastră. Pentru că, slavă Domnului, ce(tăți) avem!
Nu am avut în plan ieșirea asta însă, pe ultima sută de metri, m-am gândit că nu vreau să îmi petrec mini-vacanța în vârful patului cu o pungă de chipsuri lângă mine.
Camera Tronului mi-a atras atenția. Două armuri păzeau tronul mult prea fotografiat. Totuși, parcă nu poți să pleci dacă nu faci o poză cu el.
Preț de câteva secunde mi-am imaginat că sunt în mijlocul filmărilor Game of Thrones. Dragonii mai lipseau și eram Mama Dragonilor cap-tăiat.
In fine, m-am dezmeticit repede și la fel de repede s-a încheiat și turul cetății.. Am mai rămas totuși puțin în curtea din centrul cetății. O poartă neagră, înaltă și destul de ascunsă mi-a atras atenția. In spatele ei se deschidea o altă lumea. Lumea pe care o căutam, de fapt, la cetate.
Ruine, trăsuri care cândva au plimbat iubiri, turnuri unde au trăit domnițe și priveliști memorabile. Asta mi-as fi dorit să văd de la bun început la cetate. Sau măcar un indicator să mă anunțe că acolo e trecutul istoric exact așa cum a rămas de-a lungul timpului.
Mergeți și faceți și voi cunoștința cu o parte din istoria noastră. Pentru că, slavă Domnului, ce(tăți) avem!
Galerie foto
Comentarii
Trimiteți un comentariu