Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie, 2017

Muntele - o veșnicie de liniște

Cândva munții adăposteau locuințele oamenilor. Apoi peșterile din munți au devenit loc de rugăciune și de refugiu. Într-un fel sau altul, muntele a fost întotdeauna un loc unde s-a căutat liniștea.  Azi, muntele este motiv. Motiv de a face fotografii pe care să le distribuim pe rețelele sociale.  Câți dintre noi mergem la munte doar ca să îl privim, să ne liniștim și să-i mulțumim că este și va fi aici, la noi acasă?  Pentru mine, muntele înseamnă LINIȘTE.  Pentru tine?  M-am născut și am crescut până la vârsta de 20 de ani la malul mării. Știu, sunt o norocoasă din punctul ăsta de vedere. Nu mi-am făcut niciodată rezervare la vreun hotel pentru sezonul estival, nu mi-am făcut griji că poate se strică vremea și eu nu apuc să fac o plajă toată vara,și cu siguranță nu am tânjit niciodată să văd marea. Sunt recunoscătoare destinului că din buletinul meu curg nisip și apă sărată.  Cu toate astea, mereu am fost genul de persoană care ...

Ce(tăți) avem!

M i-am propus acum ceva timp că nu îmi voi petrece vacanțele în țări străine până când nu voi epuiza toate locurile -de văzut- din România. Ultimile vacanțe s-au scurs în zone cu încărcătură istorică. Cetatea Făgărașului e cea din urmă destinație bifată. Nu am avut în plan ieșirea asta însă, pe ultima sută de metri, m-am gândit că nu vreau să îmi petrec mini-vacanța în vârful patului cu o pungă de chipsuri lângă mine. La ora 7:00 aproape că nu era nimeni pe străzile Bucureștiului. Am mers ață până pe valea Prahovei acolo unde am avut timp berechet să îmi adun gândurile, să ascult un album de la cap la coadă, să fac poze și să găsesc răspuns la întrebările: “cine suntem?”, “de unde venim?” și “încotro mergem?” că la cetatea Făgărașului s-ar putea să se închidă până ajungem noi.Slavă Domnului că am ajuns cu o oră înainte de închidere. Am plătit cei 7 lei la intrare (noroc că sunt studentă. Altfel, plăteam dublu plus încă un leu) și am pătruns în poveste. Și cum o poveste nu e ro...