Treceți la conținutul principal

Alege să fii om!

Nu am scris nimic legat de contextul actual până acum. Am fost, si sunt in continuare, convinsă că cel mai bun gând vine din interiorul fiecăruia dintre noi. Am citit multe articole, m-am speriat, m-am liniștit, apoi iar m-a cuprins o stare de agitație, ca mai târziu să înțeleg că toate răspunsurile de care am nevoie sunt în interiorul meu.

Am încurajat oameni să nu facă din disperare un stil de viață. Să își ia informațiile corecte, de care au nevoie, dar în mod rațional, lucid și decent. Este foarte important ca în această perioadă să ne regăsim pe noi, să fim noi împăcați cu acțiunile noastre și să punem capul pe pernă liniștiți că am făcut tot ceea ce a ținut de noi pentru o depășire mai rapidă a valului pe care acum cu toții facem surf.

Revenind la răspunsurile pe care le avem în interiorul nostru: vă încurajez ca în această perioadă să descoperiți sau să redescoperiți pasiunile pe care poate până acum nu ați avut timp să le exploatați. Cântați, scrieți, citiți, pictați, gătiți, socializați și de ce nu, gândiți proiecte noi. Faceți tot ceea ce vă face plăcere pentru că o atitudine pozitivă poate ajuta atât de mult.

Eu mi-am reluat pasiunea pe care, recunosc, am lăsat-o undeva în stare latentă: scrisul. Îmi propun să scriu câte un text despre orice mă inspiră. Pe lângă faptul că este o modalitate de a-mi lua mintea de la ”ce se întâmplă afară”, îmi doresc să fie și o ocazie de a vă inspira poate și pe voi.

Vă încurajez să vă luați măcar câteva minute pe zi doar pentru voi, pentru mintea și psihicul vostru. Să încercați să găsiți fericirea în lucruri mărunte, care poate până acum erau nesemnificative sau normale. Să fiți recunoscători că sunteți bine, că statul în casă poate fi un mijloc de schimbare, de reorientare și de redescoperire.

Împărtășiți cu cei din jur experiențele voastre, provocați-i să zâmbească și să fie siguri că valul pe care facem surf va ajunge la mal, iar noi cu toții vom privi altfel viața și însemnătatea ei.

Sunt sigură că fiecare dintre noi trece printr-un șir de schimbări acum: unii le acceptă și se adaptează, alții le refuză și se reinventează, iar alții dau naștere unor proiecte frumoase având la bază gânduri bune. La fel de sigură sunt și că unii vor claca și vor încerca să ”se acopere” lăsându-se ghidați de instincte greu de controlat. Pe lângă ei, vor fi și alții care din neputință vor urma același drum... sau nu... Am spus si voi spune în continuare: viața este despre alegeri. Iar acum, când drumul pare că se ramifică în două, este important să alegi să fii om înainte de toate.

Instinctul îmi spune că buna credință din această perioadă, manifestată pe orice plan, va conduce în totalitate spre acel mal de care vă povesteam puțin mai în sus.

Așadar, în orice context vă aflați acum, gândiți pozitiv, gândiți orientați spre viitor.  Asta nu poate să însemne decât că ați acceptat prezentul, v-ați ridicat de jos, v-ați scuturat și sunteți gata să alegeți drumul spre un viitor nou.

Comentarii

Trimiteți un comentariu